Premiile PIAŢA 2021
31 de companii au câştigat unul sau mai multe trofee la ediţia a 16-a a Premiilor PIAŢA, . Gala Premiilor PIAŢA – festivitatea de premiere a câştigătorilor, prin care partenerii de afaceri recompensează performanţele sezonului în industria bunurilor de larg consum – a fost transmisă live, în seara de 18 noiembrie 2021, pe pagina de facebook PIAȚA.
Înregistrarea integrală a Galei Premiilor PIAŢA 2021 este disponibilă aici (facebook) şi aici (youtube).
La această a 16-a ediţie, 65 de companii au cel puţin o candidatură intrată în top datorită numărului mare de voturi primite. Performanţa obţinută de aceste 65 de companii este remarcabilă ţinând cont de numărul electorilor care au votat şi de calitatea acestora, apreciată prin ponderea ridicată a voturilor deţinute. Aşa cum am anunţat deja, la ediţia din acest an a Premiilor PIAŢA au votat 555 de reprezentanţi ai retailerilor, care cumulează 71,5% din numărul total de voturi ale retailerilor; 54 de reprezentanţi ai Top 100 companii furnizoare, care cumulează peste 58% din voturile furnizorilor; 35 de reprezentanți ai Top 100 companii din FMCG şi Food Retail, care cumulează 60% din totalul voturilor (toate voturile sunt ponderate cu importanța în piaţă a companiei reprezentată de votant).
Marele premiu pentru cel mai bun comerciant a revenit și în acest an companiei Kaufland România. Tot Kaufland și-a adjudecat și Premiul pentru cel mai bun magazin – Kaufland Barbu Văcărescu –, precum și Premiul pentru cel mai bun program de mediu sau economie circulară, prin implementarea primei rețele de automate de colectare selectivă a ambalajelor din industria FMCG și din România.
Marele premiu pentru cel mai bun furnizor a fost adjudecat de Ursus Breweries, companie care a dovedit că poate menține o relație strânsă de parteneriat cu retailerii indiferent de provocările pieței. Ursus Breweries a mai câștigat și Premiul pentru cea mai eficientă promoție a unui furnizor în categoria „Băuturi alcoolice”, cu campania ”Ursus Ice Pack și Ursus Tin Box”, precum și Premiul III pentru cel mai bun partener de business.
Coca-Cola HBC România a câștigat patru premii în cadrul Galei Premiilor PIAȚA. Coca-Cola HBC România și-a adjudecat Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria băuturi nealcoolice, precum și Premi8ul pentru cel mai bun partener., În grupa băuturi nealcoolice, Coca-Cola HBC a câștigat Premiul pentru cea mai eficientă promoție a unui furnizor cu campania ”Coca-Cola Euro 2020”. De asemena, compania a cîștigat și Premiul pentru cea mai bună campanie de responsabilitate socială corporativă, pentru campania ”Lucrez din nou”.
Tot patru premii și-a adjudecat la această ediție a Galei Premiilor Piața grupul Lactalis. Premiul pentru cel mai bun produs nou în categoria produse lactate a fost câștigat de compania Albalact, parte a grupului Lactalis, cu produsul Zuzu I love kefir, în timp ce Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria produse lactate a fost câștigat de aceeași companie – Albalact – cu brandul Zuzu. Tot Albalact a câștigat Premiul II pentru cel mai bun partener, în timp ce Lactalis Logistic a câștigat Premiul III pentru cele mai bune servicii de logistică.
Unilever SCE a obținut trei premii în cadrul acestei Gale: Premiul pentru cel mai bun produs nou în categoria „ Produse de îngrijire personală” – pentru produsul Dove Care & Protect, Premiul pentru cea mai eficientă promoție a unui furnizor în categoria „Produse de îngrijire personală”, pentru promoția „Dove Masterbrand” și Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Produse de curățare și îngrijire a locuinței” pentru brandul Dero.
Trei premii a câștigat și retailerul Lidl Discount, care și-a adjudecat Premiul I pentru cea mai bună experiență de cumpărare creată de un retailer, Premiul II pentru cea mai bună strategie de dezvoltare a unui comerciant și Premiul III pentru creativitate în retail, cu campania ”Dă skip la ore de gătit”.
În această categorie, premiul I pentru creativitate în retail a fost câștigat de Diana Grup, cu campania ”Dinozauria”, iar premiul II a fost adjudecat de Carrefour, cu ”Platforme Infotainment”.
Tot Carrefour a câștigat și Premiul II pentru cea mai bună experiență de cumpărare creată de un comerciant la nivelul rețelei de magazine, precum și Premiul II pentru cel mai bun magazin din România, cu magazinul Carrefour Corbeanca.
Un alt comerciant, Profi Rom Food, a câștigat Premiul I pentru cea mai bună strategie de dezvoltare a unui comerciant și Premiul I pentru cel mai bun concept de magazin, cu conceptul ”Noul Profi”.
Producătorul de cosmetice Farmec, companie locală ce s-a remarcat prin abilitatea de a se adapta din mers la noile condiții impuse de piață, a câștigat Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria produse de îngrijire personală, cu brandul Gerovital, dar și Premiul pentru cea mai eficientă promoție a unui furnizor în categoria „Produse de curățare și îngrijire a locuinței” cu promoția „Nufăr și Triumf, experții tăi în curățenie”.
Tot două premii a câștigat compania Mondelez România: Premiul pentru cel mai bun produs nou în categoria dulciuri, cu produsul Milka Sensation Oreo Creme și Premiul pentru cea mai eficientă promoție în categoria dulciuri – ”De la Milka pentru tine”.
Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria dulciuri a revenit în acest an companiei ETi Europeean Food Industries, pentru brandul ETi Dare, în timp ce Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria cafea a revenit companiei Jacobs Douwe Egberts, pentru brandul Jacobs. Aceeași companie a câștigat și Premiul pentru cea mai eficientă promoție în categoria cafea, cu promoția ”Jacobs 125 de ani”. Pentru cel mai bun produs nou în categoria cafea, premiul a fost adjudecat de Strauss România, cu produsul Doncafe Supremo.
Cel mai bun produs nou în categoria produse din carne a fost câștigat de Agricola Internațional, pentru ”Puiul Fericit crescut 100% fără antibiotice”, iar Premiul pentru cea mai eficientă promoție în această categoria a fost câștigat de Caroli Foods, cu campania ”Dă snooze plictiselii, intră în Campofrio Challange!”
Cel mai puternic brand în categoria produse din carne râmâne și în acest an brandul Cris-Tim.
Heineken a devenit în acest an cel mai puternic brand în categoria băuturilor alcoolice. Tot Heineken a câștigat și Premiul pentru cel mai bun produs nou în această categorie, cu produsul Birra Moretti.
Aquila Part Prod a câștigat pentru al treilea an consecutiv Premiul I pentru cele mai bune servicii de logistică. Premiul II pentru serviciile de logistică a fost câștigat în acest an de compania Macromex, companie care a câștigat și Premiul pentru cea mai eficientă promoție în categoria produse lactate, cu promoția ”Există un cheesecake perfect pentru fiecare ocazie, Philadelphia & Oreo.
Annabella Fabrica de Conserve Râureni a câștigat premiul pentru cel mai puternic brand în categoria ”Alte produse alimentare”, iar compania Annabella Retail a câștigat Premiul III pentru cel mai bun concept de magazin.
Au mai câștigat premii și îi veți regăsi în imaginea de mai jos companiile Henkel, Valvis Holding, Alka Co, Dante International, Supermarket La Cocoș, Auchan, Pepsico/Star Foods, Rewe România.
Citește mai mult