Premiile PIAŢA 2020
35 de companii au câştigat unul sau mai multe trofee la ediţia a 15-a a Premiilor PIAŢA. Pentru prima dată în 15 ani, Gala Premiilor PIAŢA a avut, anul acesta, un format exclusiv online. Festivitatea de premiere a câştigătorilor a fost transmisă live streaming, pe pagina de facebook PIAȚA, din studioul de filmare amenajat la NAN Events pentru ediţia a XV-a a Galei, cu tot fastul cuvenit evenimentului care recompensează performanţele sezonului în industria bunurilor de larg consum.
Marele premiu pentru cel mai bun retailer a revenit în acest an liderului din industrie – Kaufland România. Tot Kaufland și-a adjudecat și Premiul pentru cel mai bun magazin – Kaufland Colentina –, precum și Premiul pentru cea mai bună campanie CSR din industria FMCG, categoria companiilor cu peste 500 de angajați, pentru campania „Consumul excesiv de plastic dăunează grav comunității”. De asemenea, Kaufland a obținut Premiul 2 pentru creativitate în retail, pentru campania Animaterra 3 Lumea Basmelor.
Marele premiu pentru cel mai bun furnizor a revenit companiei Ursus Breweries, care a dovedit că poate menține o relație strânsă de parteneriat cu retailerii chiar și în perioade critice, cum este cea a pandemiei. Ursus Breweries a mai câștigat și Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Băuturi alcoolice”, cu brandul Ursus.
Unilever SCE a obținut patru premii în cadrul acestei Gale: Premiul pentru cel mai bun produs nou în categoria „Alte produse alimentare” – Magnum Ruby, Premiul pentru cea mai eficientă promoție a unui furnizor în categoria „Produse de îngrijire personală”, pentru promoția „Rexona#5000depasiacasa”, Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Produse de îngrijire personală”, pentru brandul Dove și Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Produse de curățare și îngrijire a locuinței” pentru brandul Dero.
Trei premii a câștigat producătorul de cosmetice Farmec, companie ce s-a remarcat prin abilitatea de a introduce în producție în regim de urgență un produs foarte căutat în această primăvară – dezinfectant. Pentru Dezinfectanții Farmec, firma clujeană a câștigat Premiul pentru cel mai bun produs nou în categoria „Produse de îngrijire personală”. În cadrul secțiunii Cea mai eficientă promoție a unui furnizor, Farmec a câștigat premiul în categoria „Produse de curățare și îngrijire a locuinței” cu promoția „Nufăr și Triumf, experții tăi în curățenie”. Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Produse de îngrijire personală” a revenit brandului Gerovital, care a adunat un număr egal de voturi cu cel al brandului Dove.
Producătorul de dulciuri ETi European Food a câștigat în cadrul ediției a XV-a a Galei Premiilor PIAȚA Premiul pentru cel mai bun produs nou în categoria „Dulciuri”, cu „Extinderea gamei Dare cu napolitane neglazurate diverse sortimente”, Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Dulciuri” cu brandul ETi și premiul 2 în secțiunea Cel mai bun partener.
În secțiunea Cel mai bun partener, premiul 1 a fost adjudecat de Coca-Cola HBC România, acceeași companie câștigând și Premiul pentru cel mai puternic brand în categoria „Băuturi nealcoolice”, cu brandul Coca-Cola.
Carrefour România și-a adjudecat premiul 1 pentru „Cel mai bun concept de magazin” cu hipermarketul Carrefour Corbeanca, același magazin câștigând și premiul 2 în secțiunea Cel mai bun magazin. Carrefour a mai câștigat și un merituos premiu 3 în secțiunea Creativitate în retail, cu conceptul „WineSquare Shop&Bar”.
În secțiunea Creativitate în retail, premiul 1 a fost câștigat de Lidl România, cu conceptul „Bucătar fără scăpare”.
În secțiunea Cel mai bun concept de magazin, unde Carrefour Corbeanca a câștigat premiul 1, locul 2 a fost adjudecat de Rewe România cu conceptul „Penny Future Store”, iar premiul 3 a fost câștigat de un new entry în cadrul premiilor PIAȚA – Dante Internațional, cu conceptul „eMAG Băcănia online”.
Cele mai bune servicii de logistică au fost desemnate în acest an cele oferite de companiile Total Logistic (premiul 3), Macromex (premiul 2) și, pentru al doilea an consecutiv, Aquila Part Prod a fost desemnată compania cu cele mai bune servicii.
În secțiunea Cea mai bună strategie de dezvoltare a unui comerciant, electorii au desemnat rețeaua locală de retail Diana (premiul 3) și Lidl România (premiul 2). Premiul 1 în această secțiune a fost adjudecat de retailerul cu cea mai puternică expansiune – Profi Rom Food.
Campionii sezonului 2019 – 2020 în FMCG şi Food Retail au fost stabiliţi prin voturile colectate de ISRA Center Marketing Research, partener al Premiilor PIAŢA, în perioada 9 -23 octombrie, de la 583 de electori, reprezentanţi ale celor mai mari 20 de reţele comerciale şi peste 500 de magazine din retailul tradiţional – care au votat pentru candidaturile depuse de furnizori – şi de 31 de reprezentanţi ai celor mai mari companii furnizoare de produse şi servicii FMCG. Toate voturile au fost ponderate cu cota de piaţă a companiei respective, astfel încât opţiunea fiecărui elector să capete o importanţă proporţională cu cea a companiei reprezentate.
Lista completă a câștigătorilor:
Citește mai mult