Premiile PIAŢA 2018
Kaufland România a câştigat Marele Premiu pentru cel mai bun comerciant, iar Coca-Cola HBC România a obţinut aprecierea retailerilor şi Marele Premiu pentru cel mai bun furnizor la ediţia a XIII-a a Galei Premiilor PIAŢA ale industriei bunurilor de larg consum, desfăşurată în seara de 15 noiembrie 2018 la Biavati Events, în Bucureşti.
Voturile exprimate de 694 de reprezentanţi ai retailerilor şi furnizorilor au desemnat 34 de companii care au câştigat cel puţin un trofeu la ediţia a XIII-a a Premiilor PIAŢA. Competiţia din acest an generată de Premiile PIAŢA a înregistrat un număr record de companii câştigătoare – 34 de companii au câştigat cele 50 de premii, faţă de 27 de companii care au câştigat premii în ediţia anterioară. În competiţia din acest an au fost depuse 437 de candidaturi (410 în 2017) din partea a mai mult de 100 de operatori din industria bunurilor de larg consum.
Lista completă a câştigătorilor premiilor şi menţiunilor şi procentajele de voturi obţinute este publicată la finalul articolului.
Ediţia a XIII-a a Premiilor PIAŢA a fost organizată cu sprijinul celor mai importante companii şi branduri din industria bunurilor de larg consum: Selgros, Coca-Cola HBC, Unilever, Dove, Dero, Domestos, Coccolino, Delikat şi Algida, Fuchs, Albalact, Zuzu şi Fulga, ISRA Center Marketing Research şi ArtMatch sunt Parteneri Principali; Carrefour şi Bringo Smart Shopping Partners; Cris-Tim, Agricola şi Salbac, Farmec, Caroli Foods, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, MPC Trade Marketing Services sunt Parteneri Gold; PROMOAPP este Technology Partner; Mondelez, Milka, Oreo şi BelVita sunt Sweet Partners.
Kaufland a mai câştigat, pe lângă Marele Premiu pentru cel mai bun comerciant din România, și premiul pentru cea mai bună campanie de responsabilizare socială din industria FMCG, precum şi două menţiuni. La categoria „Cea mai eficientă promoţie”, Kaufland a câştigat menţiunea 1 cu campania „Animaterra”, iar la categoria „Cel mai bun magazin din România”, magazinul Kaufland Barbu Văcărescu a câştigat menţiunea 1, fiind depăşit în preferinţele furnizorilor de Carrefour Colentina. La ediţia de anul trecut a Premiilor Piaţa, preferinţele furnizorilor au stabilit un clasament cu Kaufland Barbu Văcărescu pe locul 1 şi Carrefour Colentina pe următoarea poziţie, dar cu procentaje la fel de apropiate.
Câștigător al Marelui Premiu pentru cel mai bun furnizor, Coca-Cola HBC şi-a adjudecat alte două premii. În categoria băuturi nealcoolice, pentru a 10-a oară în cele 13 ediţii ale competiţiei, Coca-Cola HBC câştigă premiul „Cel mai puternic brand”, iar în categoria „Cea mai eficientă promoţie”, compania a fost premiată pentru promoţia „INNA. Ambasador Coca-Cola Zero Zahăr. Zero Calorii.#ZeroDiferenţe”.
Titlul de „Cel mai bun furnizor român” a revenit companiei Macromex, iar premiul pentru „Cel mai bun comerciant român” a fost adjudecat de rețeaua de retail Annabella, pentru a 6-a oară în ultimii 7 ani. „Cel mai bun partener de afaceri” a fost desemnat, la ediţia a XIII-a a Premiilor PIAŢA, compania Cris-Tim, în timp ce premiul pentru „Cea mai bună strategie de creştere a unui comerciant” a fost adjudecat de Profi Rom Food.
Unilever a câştigat la această ediţie trei premii şi o menţiune, în timp ce compania Albalact a fost desemnată câştigătoare a două premii şi o menţiune, confirmând statutul de lider în categorie a brandului Zuzu şi calitatea serviciilor de logistică, premiate şi în anul anterior.
Patru companii şi-au adjudecat câte două premii în palmares: Cris-Tim, Jacobs Douwe Egberts, Mondelez, Ursus Breweries. Alte trei companii – Carrefour România, Selgros Cash & Carry şi Macromex – au câştigat câte un premiu şi o menţiune la ediţia 2018 a premiilor PIAŢA.
Între companiile premiate s-au mai aflat Agricola, Aquila, Auchan, Beiersdorf, Bergenbier, Caroli Foods, Covalact, Farmec, Diana, Dr. Oetker, Tererro România, FrieslandCampina, Fuchs Condimente, Heidi Chocolat, Henkel, Metro Cash &Carry, Lagardere Travel Retail, Lidl Discount, Strauss România, Transavia, Valvis Holding.
Citește mai mult